Uniunea Europeană a adus românilor nu doar bucuria unei libertăți de mișcare mult mai mari, fără corvoada cozilor interminabile la ambasade pentru obținerea vizelor sau a controalelor severe de la granițele multor state ale lumii, ci și protecția de care aveau parte călătorii lumii civilizate, mai ales din partea companiilor aeriene. Călătorii români deveneau cetățeni europeni, iar de la momentul aderării beneficiau de toate drepturile conferite de reglementările comunitare. Dar lucrurile nu au stat chiar așa.